Voyager 1 se apropie periculos de mult de a scrie istoria, devenind primul obiect artificial care va atinge o distanță de o zi-lumină față de Pământ în săptămâna următoare. Lansată în 1977, sondea profundă a NASA va atinge acest repaus la 18 noiembrie, după aproape 50 de ani de căutare continuă prin spațiul interstelar virg. Odată ce Voyager 1 este la o distanță de o zi-lumină, un semnal trimis de Pământ va dura o zi întreagă doar pentru a ajunge la naveta, evidențiind scaraja enormă a universului. O zi-lumină este echivalentă cu 25,9 miliarde de kilometri.
Voyager 1 călătorește de-a lungul cosmosului cu un ritm constant de 37.763 mph, o viteză pe care a atins-o în 1980, după un survol asistat gravitațional al lui Saturn. Navighează cu acea viteză de atunci. Repausul vine la 28 de ani după ce Voyager 1 a trecut Pioneer 10, pentru a deveni obiectul creat de om care a călătorit cel mai departe în spațiu.
Cu o zi înainte de ziua de repaus, NASA va invita oamenii de pretutindeni să participe la „shine Bright for Voyager's Light-Day” prin crearea unei undei simbolice de lumină aurie care înconjoară planeta după apusul soarelui. Agenția spațială a creat un site web care permite telefoanelor smart și tabletelor să clipescă „VGR”, semnalul de apel al Voyager, în cod Morse.
Codul Morse este făcut din puncte și linii. Când folosiți lumină pentru a arăta codul Morse, punctele sunt reprezentate prin clipee rapide, fiecare de mai puțin de o secundă. Linii sunt reprezentate prin clipe de lumină mai lungi, de aproximativ o secundă.
Voyager 1 a fost inițial concepută să dureze doar patru ani, dar a continuat să plutească în spațiu după finalizarea misiunii principale. În proces, a devenit prima navetă artificială care a traversat heliosfera, frontiera unde influențele din afara sistemului nostru solar sunt mai puternice decât cele ale Soarelui.
Interesant, Voyager 1 a fost lansată după Voyager 2, dar datorită unei rute mai rapide, a ieșit din centura asteroidiană mai devreme decât sora ei, și a depășit Voyager 2 la 15 decembrie 1977.
Voyager 1 are două transmițătoare radio, dar a folosit timp de ani un singur transmițător, numit 'X-band'. Celălalt transmițător, 'S-band', folosește o frecvență diferită care nu a fost utilizată din 1981. Naveta transmite date cu o rată foarte scăzută de 160 de biți pe secundă, o rată de date similară cu internetul de tip dial-up.
La rata actuală de utilizare și depreciere, Voyager 1 va fi de adevărat să își închidă instrumentele științifice finale undeva în anii 2030 și va pierde eventual comunicarea cu Pământul în 2036 din cauza unei puteri insuficiente pentru a trimite un semnal radio.